cadouri speciale

Cum să alegi cele mai tari cadouri pentru bărbați

Cadourile pentru bărbați sunt văzute ca o adevărată bătaie de cap, atât de domni, cât și de doamne. Și nu neapărat pentru că bărbații ar fi foarte pretențioși, ci pentru simplu fapt că ei nu îndrăgeasc atât de mult lucrurile mărunte. Când vine vorba de un cadou pentru doamne, este destul de ușor să o scoți la capăt. Un buchet de flori, o cutie cu bomboane dulci de ciocolată, o eșarfă cochetă, o cutie de bijuterii și…cam asta e tot, nu? Pe când domnii nu primesc flori. Cel puțin nu este un obicei frecvent întâlnit în țara noastră. Drept urmare, cum alegem cadourile pentru bărbați?

Nu vă faceți griji! Vă scoatem noi din impas, venind cu câteva ponturi care să vă ajute să nu o dați în bară atunci când vine vorba de cadouri pentru bărbați. Iată care sunt acestea:

  • în primul rând, încercați să vă cunoașteți destinatarul, iar acest lucru implică să știți ce hobbyuri are, unde lucrează, dacă își iubește jobul, ce stil vestimentar adoptă în general, dacă are vreun talent anume, dacă face parte dintr-un grup (exemplu, grupul iubitorilor de șah), care sunt caracteristicile cheie ale personalității sale (exemplu: minuțiozitate, loialitate, amabilitate, aroganță, invidie etc).
  • chiar dacă vorbim de domni, țineți minte faptul că și cadourile pentru bărbați trebuie să fie ambalate cu grijă, într-o cutie sau hârtie pentru cadou masculină, de bun gust. În zilele noastre contează foarte mult ambalajul, indiferent cui îi este destinat un lucru.
  • nu vă avântați să cumpărați parfumuri și haine! La fel ca și în cazul doamnelor, aceste cadouri sunt destul de dificil de ales, mai ales dacă nu vă cunoașteți foarte bine destinatarul. Poate este adeptul lucrurilor de calitate și nu are rost să o dați în bară cumpărând o cămașă ieftină pe care nu o va îmbrăca niciodată. Același lucru este valabil și pentru ceasuri.
  • aveți grijă și cu domnii care colecționează tot felul de lucruri. Știm că primul impuls va fi să-i cumpărați o piesă pentru colecția respectivă, dar trebuie să vă asigurați că nu o are deja sau că este exact ceea ce colecționează el.
  • iar dacă sunteți în pană de idei, iată câteva sugestii de cadouri pentru bărbați pe care le-am ales pentru dumneavoastră: papion sau cravată (dar trebuie să vă asigurați că poartă acest gen de accesorii), o carte bună (de preferat ceva ce are legătură cu ocupația sau pasiunile destinatarului), o sticlă de vin de bună calitate, o cană cu un mesaj haios sau cu un citat care îl caracterizează, un tablou sau o tăbliță cu un mesaj frumos, un tricou personalizat, o eșarfăsau un fular (dacă poartă, bineînțeles), o machetă de mașină vintage.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *