De ce trebuie să ții cont atunci când alegi cadoul de Crăciun

Crăciunul este acea perioadă a anului care se bucură de o dublă semnificație: pe de-o parte ai ocazia să te apropii de cei dragi, petrecând momente frumoase împreună, iar pe de altă parte, ai ocazia să oferi și să primești o mulțime de cadouri. Pentru că da, Crăciunul înseamnă și bucuria de a dărui. Ca să nu mai vorbim că există și obiceiul numit „Secret Santa”.

Secret Santa – sau cadoul de Crăciun ce urmează a fi primit de la o persoană a cărei identitate rămâne necunoscută până în momentul dăruirii cadoului respectiv. De regulă, destinatarul cadoului se stabilește prin extragerea unui bilețel cu numele acestuia. Așadar, se poate spune că nu tu alegi cui îi oferi darul, ci destinul alege pentru tine. Însă ce faci atunci când ai de oferit un astfel de cadou de Crăciun și nu ai habar ce ai putea cumpăra, mai ales dacă nu îți cunoști prea bine destinatarul?

Îți spunem noi de ce trebuie să ții cont atunci când alegi cadoul de Crăciun și astfel durerile de cap vor fi lăsate deoparte:

  • Așa că atunci când vine vorba de Secret Santa, trebuie să ții faptul că cel mai bun lucru pe care îl poți face, este ca cel cărui îi este adresat cadoul să simtă că te-ai străduit. Chiar dacă nu poți aloca un buget prea mare pentru un astfel de cadou, este foarte important să încerci să îi iei persoanei respective ceva ce îi place. Nu ceva ce îți place ție, ci ceva ce i-ar plăcea lui Dacă ai timp și ceva talent, poți încerca să îi faci un cadou personalizat. Poate un desen sau o decorațiune de iarnă handmade. Poți să cumpere o cutie de bijuterii sau o ramă de lemn și să le pictezi tu cu elemente care îl reprezintă pe destinatarul tău. Ar fi un minunat cadou de Crăciun.

 

  • Felicitarea este de asemenea importantă. Mesajul pe care încerci să-l transmiți trebuie să fie cât mai original. Așa că uită de clișeele și textele copiate de pe internat. De multe ori și modul în care împachetezi cadoul respectiv spune ceva despre tine. Dacă ești o persoană atentă la detalii, nu vei neglija acest aspect. Însă dacă ai două mâini stângi atunci când vine vorba de împachetat, roagă un prieten să te ajute. Uneori, și vânzătorii de la magazin sunt amabili se oferă să facă asta pentru tine.

 

  • Dacă nu știi prea multe despre persoana pentru care vei fi anul ăsta ”Secret Santa”, încearcă să stai de vorbă cu apropiații acesteia, fără ca ea să afle căci altfel vrei strica întrega surpriză. O soluție ar fi să-i urmărești ceva timp și postările de pe Facebook. Dacă posteză mai mereu chestii legat de pisici sau citate motivaționale, vei știi cu siguranță ce ar trebui să alegi. Trebuie să fii atent și la lucrurile pe care această persoană nu le suportă. Ar fi tot aiurea să-i cumperi niște lumânări cu arome fructate, când persoana respectivă are alergie la un astfel de miros. Sau să-i cumperi o jucărie de pluș sau o pernă în formă de albinuță, iar destinatarul tău să aibă fobie de ace.

Idei de cadou pentru ziua îndrăgostiților

Ca să vă spun sincer, eu urăsc ziua îndrăgostiților! Mi se pare un eveniment destul de clișeic, iar când vine vorba de cadoul pentru ziua îndrăgostiților, deja mă ia durerea de cap. Și nu mă mai lasă deloc. Însă anul acesta, mi-am propus să ies din banal și să fac ceva mai special pentru a-mi surprinde iubita. Ușor de zis, greu de făcut, nu?

Ei bine, nu chiar. Mai întâi de toate, o să încerc să nu mai ales totul de pe ultima sută de metri, ci o să cumpăr cadoul pentru ziua îndrăgostiților din timp. Am observat că cele mai neinspirate cadouri sunt alese în grabă, așa, doar ca să fie. Tocmai de aceea, am alcătuit o listă cu cele mai drăguțe lucruri care mi-au trecut prin cap și astfel voi ajunge să aleg cadoul perfect pentru ziua îndrăgostiților. M-am gândit să vă scriu și vouă câteva ponturi pentru că știu cum este să își amintești pe 13 februarie, seara, că mâine este ziua îndrăgostiților și să nu ai habar ce ai putea cumpăra. Iată ce am reușit să strecor pe listă până acum:

  • Bineînțeles, voi începe prin a vă prezenta câteva lucruri-clișeu care fac parte din cadoul pentru ziua îndrăgostiților. Iubita mea le adoară, așa că nu am încotro. O uriașă persă roșie în formă de inimioară. Are o canapea plină cu perne colorate, așa că se va bucura dacă voi mai adăuga una la colecție.
  • Și cum fetele adoră parfumurile și aromele feminine, floral-fructate, m-am gândit să adaug la cadoul pentru ziua îndrăgostiților și un set de lumânări. L-am găsit pe site-ul unui magazin online și au tot felul de forme pe care cred că le va îndrăgi imediat. Unele arată precum niște brioșe, altele precum desertul ăla, la modă, macarons.
  • Am de gând să nu mă rezum doar la un cadou frumos ambalat și o să-i pregătesc o cină romantică, așa cum le place fetelor. Știți voi, ca să aibă despre ce să povestească apoi, când se întâlnesc să-și bea cafeaua. Tocmai de aceea, am adăugat la cadoul pentru ziua îndrăgostiților o sticlă de vin roșu, scump. M-a costat o avere, dar având în vedere că în fiecare lună mai strecor câte ceva în cadou, nu va fi o gaură uriașă în buget.
  • Voi cumpăra lampioane în formă de inimă și le vom lansa imediat după ce vom termina de servit cina. Știu că am fost împreună la mare și s-a bucurat foarte tare când am lansat lampioane pe plajă.
  • Iar pe masă, pe lângă deja clasicul buchet de trandafiri care e nelipsit din cadoul pentru ziua îndrăgostiților, voi așeza un borcan plin cu post-notes pe care voi scrie mesaje dulci și siropoase. Cam asta e tot deocamdată, dar lista e deschisă. Abia sunt la început. Trebuie să mai găsesc și alte idei pe care să le pun în practică pentru Valentine’s Day. Deocamdată am eliminat cadourile-clișeu. Greul abia acum începe!

 

Cadourile pentru copii – între răsfăț și educație

Cadourile pentru copii nu sunt niciodată ușor de ales, indiferent că vă aflați în ipostaza părintelui sau a unui prieten de familie care este nevoit să cumpere un cadou pentru copilul unui prieten drag. Copiii sunt ușor dificili, cât vine vorba de cadouri și asta pentru că darurile pe care le duceți trebuie să îndeplinească mai multe criterii:

  • să fie cadouri pentru copii atrăgătoare, de preferat cât mai drăguț ambalate(pentru că știți cât de mult contează ambalajul și etichetele în zilele noastre, chiar și pentru copii, din păcate). Trebuie ca darurile pe care le duceți destinatarului mofturos să îl facă să se simtă în centrul atenției, să arate că v-ați străduit.

Așa că mare atenție, cititori! Copiii, deși nu pot să exprime acest lucru prin cuvinte clare, îți dau seama imediat dacă v-ați chinuit să alegeți acel cadou. Nu puteți lua la întâmplare din magazinele cu jucării orice cadouri pentru copii care vă ies în cale. Așa că uitați de asta și încercați pe cât posibil să vă cunoașteți destinatarul. Iar o idee nu prea bună este să întrebați părintele ce crede că și-ar dori odrasla lui. Niciun părinte cu bun-simț nu vă va indica ce să cumpărați și va insista că nu este nevoie să vă deranjați. Cel mai bine puneți întrebări despre hobbyurile copilului respectiv, întrebări de genul: se uită la desene? ce desene îi plac? cu ce personaj se identifică? cântă la chitară? mănâncă ciocolată? este alergic la vreo aromă de ciocolată? practică sport? etc. Un copil va arăta sincer dacă îi place sau nu cadoul respectiv. Desigur, există și unii copii care se plictisesc extrem de repede. Așa că nu vă bosumflați dacă după nici o jumătate de ceas vă vedeți cadourile pe care ați cheltuit o mică avere abandonate într-un colț al camerei. Așa este felul lor de a fi.

Mare atenție și la preferințele celui mic, indicate de părinți. Dacă îl adoră pe Spider Man, nu te avânta să îi cumperi un robot Bat Man, chiar dacă tu îl găsești simpatic și sofisticat.cadouri de sarbatori

  • să fie cadouri pentru copiii cu rol educativ – cam asta își doresc părinții în zilele noastre. Iar când spunem cu rol educativ, nu ne referim la cadouri plictisitoare. În acest caz, este important să cunoașteți vârsta copilului respectiv. Dacă nu are nici 7 ani, nu vă așteptați să primească cu drag niște cărți de lectură complicat. Mai bine, alegeți cărți de colorat sau cu tot felul de jocuri care să-i țină mintea ocupată. Sau un puzzle pe care să-l rezolve chiar împreună cu dumneavoastră sau părinții.
  • evitați, și în cazul cadourilor pentru copii hainele, parfumurile sau alte produse de îngrijire corporală, mai ales dacă nu ați avut până acum copii și nu vă pricepeți la mărimi & co. Rămâneți lejer în sectorul jucării-jocuri.

Cum să alegi cadourile perfecte pentru femei

Se spune că nimic nu se compară cu bucuria de a dărui. Iar eu știu cel mai bine asta. Unul dintre puținele lucruri la care mă pricep în lumea asta, este alegerea cadourilor pentru femei și asta pentru că am tendința de a empatiza cu cei din jurul meu. La început era doar un simplu hobby, însă treptat, m-am gândit să-l transform într-o afacere oferind consiliere în acest domeniu. Sunt multe persoane pentru care alegerea unor cadouri pentru femei se dovedește o reală bătaie de cap. Ei bine, nu și pentru mine.

Mie îmi place să colind magazinele, ore-n șir, în căutarea cadoului perfect și asta pentru că am observat că zâmbetul de pe fața celui care a primit ce-și dorea nu se compară cu nimic în lumea asta. Tocmai de aceea, pentru a vă face și pe voi să simți bucuria de a dărui v-am pregătit câteva ponturi legate de alegerea cadoului perfect, pentru a evita așa-zisa „pană de inspirație”.cadouri pentru cei dragi

Ponturi pentru alegerea cadourilor pentru femei  perfecte:

  1. Cumpărați din timp cadourile pentru a avea timp să le alegi fără stres și presiune. Cadourile pentru femei luate pe ultima sută de metri sunt de cele mai multe ori, cele mai puțin inspirtate alegeri.
  2. Cunoaște-ți destinatarul. Ăsta e tot farmecul până la urmă. Să-l cunoști pe cel de lângă tine este scopul oricăror cadouri. Totodată, trebuie să ții cont de faptul că ce urmează să-i dăruiești va transmite un mesaj și despre tine, despre felul tău de a fi, despre gusturile tale, despre cât de atent ești la detalii. Astfel, fii un bun ascultător și pleacă-ți urechea la ceea ce spune și face cel căruia urmează să-i cumperi cadou.Ține minte o regulă importantă: cadoul trebuie să-i placă în special celui care urmează să-l primească și nu neapărat ție!
  3. Atenție! Cadouri dificile: produsele cosmetice, parfumurile, hainele, gadgeturile. Aceste daruri sunt rezervate doar persoanelor apropiate, despre care cunoști mai multe detalii. Dacă știi că o prietene a văzut nu știu ce rochie în vitrina unui magazin pe care nu-și permite să și-o cumpere, iar tu vrei să-i faci o bucurie de ziua ei, îi poți lua rochia respectivă, cu condiția de a-i cunoaște mărimea. Nu are rost ca ea să meargă apoi să o modifice.
  4. Mare grijă cu colecționarii! Dacă vrei să le oferi o piesă pentru colecția lor, asigură-te că nu o au deja sau că este una „originală”.
  5. Atenție și la cadourile „de firmă”! Dacă persoana căreia trebuie să-i dăruiești ceva este genul care apreciază firma unui produs, nu te încumeta să îi iei o imitație sau ceva mai ieftin. Un snob nu va aprecia niciodată un ceas ieftin, chiar dacă arată drăguț. în plus, nu se va afișa în public purtându-l.
  6. Încearcă să faci ceva personalizat! Destinatarul cadoului va aprecia cu siguranță efortul. Îți sugerăm un colaj cu fotografii, un album scrapbooking, o agendă cu mesaje și urări, o pereche de cercei handmade.